“Mergi pe o stradă. Cosmopolită. Straniu familiară. Cu miros de mare, de scorțișoară sau de cerneală. Trecătorii par manierați. Nonconformiști. Plini de umor. Ai căutat mereu strada asta. Paralelă cu modele. Perpendiculară pe modern. Nouă. Efervescentă. De tradiție bună. Cu seraiuri, palazzo-uri și hamace. Cu zgârie-nori și arcade. Cu clădiri invizibile. O stradă care se construiește pe măsură ce ți-o imaginezi.

Iată-l și pe omul cu umbrelă colorată, care știe drumul, dar se lasă purtat de suflul imaginației. Ghidul tău. Și, cum pe Strada Ficțiunii contează și plimbarea, nu doar destinația, dă mai întâi un tur.

Turul Clasic. Urmărește dreptunghiul colorat. Te vor acompania doar clasicii care au trecut testul timpului.

Turul contemporan. Urmărește pătratul colorat. Te vor întâmpina autori care nu scriu neapărat pentru premii și vei descoperi debutanți chiar de la debut.

Turul Bestseller. Urmărește cercul colorat. Ești în rețea cu scriitori din cele mai fierbinți topuri ale lumii.

 

Plictiseala

Fiindcă realitatea era pentru el o materie plicticoasă, domnul Juarroz nu înceta să gândească decât atunci când era neapărat nevoie. Iată câteva situații în care era obligat să înceteze să gândească:

                             ♦ când i se vorbea foarte tare

                             ♦ când era insultat

                             ♦ când era împins

                             ♦ când era obligat să folosească un obiect util din jurul său

Câteodată, chiar și în situațiile descrise mai sus, domnul Juarroz nu ieșea din gândurile sale, și de aceea ceilalți își imaginau că el:

                             ♦ e surd (pentru că nu auzea când i se vorbea foarte tare)

                             ♦ e laș (pentru că era insultat și nu reacționa)

                             ♦ e foarte laș (pentru că era împins și nu reacționa)

                             ♦ e neîndemânatic (pentru că nu apuca bine lucrurile, scâpându-le pe jos).

Cu toate acestea, el nu era nici surd, nici laș, nici neîndemânatic. Pur și simplu, pentru domnul Juarroz, realitatea era o materie plictisitoare.”